Noi şi vampirii noştri ”dragi” (1)

Vampiri energeticiDespre vampirii psihici (sau energetici, cum li se mai spune), cei care ne secătuie de energie, ne dau o stare proastă, periclitându-ne echilibrul emoţional şi transformându-ne în fiinţe apatice, lipsite de vlagă, secătuite şi istovite de dorinţa de a fi prezenţi activ pe pământ, fără puterea de a ne mai bucura de viaţă şi de noi, s-au scris destule cărţi şi articole, şi multe încă se vor scrie, urmare a studiilor ce se fac şi a poveştilor de viaţă ce ies la iveală.

De ce să vorbesc  EU acum despre această temă? În ce calitate? Nu am, nici pe departe, pretenţia de a aduce noutăţi privitor la acest subiect, nu e nimic în rândurile mele ce nu poate fi găsit pe internet sau în cărţi, dacă ştii cum şi unde să cauţi! Nu sunt nici cercetător, nici psiholog, nici psihiatru, tot ce vă pot spune este din trăirile mele din viaţa de zi cu zi şi din cărţile pe care le-am citit, din experienţa confruntării mele cu vampirismul energetic. Ce mai pot face?! Pot transforma câteva dintre ideile cuprinse în limbajul tehnic din cărţile de psihologie citite într-o modalitate simplă de a recunoaşte acest gen de fiinţe din preajma noastră, de a le evita sau, dacă ne regăsim deja în postura de victime ale acestora, de a încerca să ripostăm, să reacţionăm, pentru că, până la urmă, noi, victimele, plătim preţul aferent momentelor petrecute în apropierea unor asemenea oameni.

De ce am considerat important acest subiect? Dacă vampirii din poveşti se hrăneau cu sângele victimei, vampirii psihici sunt incapabili de a crea şi susţine energia necesară vieţuirii, mistuiţi fiind de o foame, motiv pentru care fură energiile altor persoane, epuizându-le şi îmbolnăvindu-le fizic, mental, emoţional si spiritual. Cum văd eu un vampir psihic în esenţa sa?! La fel ca pe un tigru sau urs grizzly care îşi sfâşie prada, surd la durerile, rugăminţile şi strigătele ei.  Agonia victimei îî produce plăcere, îl hrăneşte. Ştie că, dacă a reuşit să le destabilizeze echilibrul energetic, victimele sale vor deveni fiinţe asemeni lui ( în miturile legate de vampiri, transformarea victimei este urmare a vampirizării). Ataşându-se la câmpul energetic al victimei, creează legături ce funcţionează în ambele sensuri. Fură forţă vitală şi, în acelaşi timp oferă din energia sa, de cele mai multe ori negativă.

De ce e bine să conştientizăm existenţa unor asemenea făpturi? Pentru că, trăindu-şi viaţa în postura de victimă şi crezând că toate li se întâmplă doar lor, sau încercând să controleze viaţa celor din jur, pe acesti „hoţi de viaţă” îi regăsim de multe ori în jurul nostru în ipostaza de colegi, prieteni, rude. E imposibil să nu avem cel puţin un vampiraş în preajmă, care ne goleşte de energie şi profită de felul nostru de a fi şi dorinţele noastre (doar într-un sălaş închinat Domnului putem vorbi despre lipsa vampirilor). Vrem, nu vrem, vampirismul energetic face parte din realitatea cotidiană, nu e o poveste. Nu trebuie să ne impacientăm însă! Există metode eficiente de identificare şi mai ales de protecţie împotriva acestor atacuri, iar în partea a doua a acestui articol le voi menţiona 🙂

Nu odată se poate întâmpla să nu ne simţim bine în pielea noastră, să nu ne mai regăsim felul de a fi şi a gândi, să ne simţim epuizaţi fizic şi psihic, descurajaţi din senin şi fără motiv, să avem tulburări de somn sau să fim iritabili fără motiv. Şi nu ştim de ce avem această stare, ce se întâmplă cu noi! După interacţiunea cu un vampir psihic ne vor trebui zile, săptămâni şi uneori chiar luni pentru a ne relua existenţa, totul depinzând de forţa noastră interioară, de dorinţa noastră de a trăi.

Vorbim cu ei, trăim cu ei, lucrăm cu ei, ne întâlnim cu ei, trecem pe lângă ei, însă nu ştim ce sunt cu adevărat. Unii din ei nu stiu nici ei… Ne caută prezenţa în momentele în care au nevoie de energia noastră.

– va urma –

(voi prezenta despre cum recunoşti un vampir psihic, simptomele persoanelor vampirizate, personalităţile vampirilor psihici, cum să ne protejăm de vampirii energetici)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: