Străinul din noi

gand-8-mar

 

 

„În fiecare dintre noi există un străin pe care nu-l cunoaştem.” Carl Gustav Jung

 

 

O săptămână încărcată emoţional, cu mai mici sau mai mari ciocniri între lumi, cu vorbe mai dure sau situaţii apăsătoare, cu întâmplări frumoase sau gesturi surpriză ce îţi ajung direct la inimă. Şi cam totul trăit la intensitate maximă, şi duşul rece ca gheaţa, şi focul ce, odată stârnit, dintr-o flacără de chibrit s-a transformat într-o vâlvătaie în continua creştere…

Avem în noi putere, o forţă pe care de prea puţine ori o conştientizăm în modul nostru obişnuit de a fi… Ni se relevă de cele mai multe ori în momentele de cumpănă, în clipele în care trebuie „să fim tari”, pentru noi, sau pentru cei dragi nouă. Şi totuşi, de ce nu o activăm şi în viaţa noastră cotidiană, de zi cu zi, pentru a realiza ceea ce ne-am propus sau ne dorim?! De ce ne amăgim sau ne complacem, mulţumindu-ne cu puţin, când am putea avea mai mult decât ne-am imagina că am fi în stare?! Pentru că… motivele sunt varii… unii dintre noi ne-am  „adaptat” societăţii, renunţând la noi, la dorinţele şi aspiraţiile noastre pentru a fi pe aceeaşi lungime de undă, alţii de teama de a nu parea „ciudaţi” sau „inadaptaţi” la vremurile pe care le trăim.

Frica noastră cea mai profundă nu este că am fi neadecvaţi. Frica noastră cea mai profundă este că suntem puternici peste măsură. Lumina din noi ne înspăimântă mai mult decât întunericul. Ne punem întrebarea: cine sunt eu ca să fiu strălucitor, minunat, talentat, fabulos? De fapt, cine eşti tu să nu fii toate acestea? … Faptul că te simţi nesemnificativ nu va schimba lumea. Nu este nimic înălţător în a te micşora pentru ca ceilalţi să nu se simtă siguri în preajma ta. Cu toţii avem menirea de a străluci, aşa cum fac copiii… pe măsură ce lăsăm lumina din noi să strălucească, inconştient dăruim celorlalţi permisiunea de a face acelaşi lucru. Pe măsură ce ne eliberăm de propria noastră frică, prezenţa noastră îi eliberează automat pe ceilalţi.” (Marianne Williamson)

Ne place siguranţa! Ne plac certitudinile! Şi ne e teamă să ieşim din zona noastră de confort, orice pas prin care evadăm din ea ne sperie, deşi firea noastră curioasă şi iscoditoare ne îndeamnă să căutăm, să aflăm mai mult, să ştim şi să evoluăm. Ne este teamă şi în acelaşi timp suntem fascinaţi de ceea ce nu ştim…  În zona de confort suntem liniştiţi, mulţumiţi şi satisfăcuţi de noi… un pas în afara ei ne pune în situaţia de a descoperi necunoscutul… şi de multe ori acest necunoscut este în noi… Întrebări pe care ni le punem… răspunsuri de care suntem surprinşi… Măşti care cad atunci când ne privim în oglindă… căutări, întâlniri cu noi înşine… Avem curajul să recunoaştem existenţa umbrei din noi, să ne conştientizăm atât partea bună (frumoasă), cât şi pe cea negativă (întunecată), avem curajul de a-i recunoaşte forţa?! Şi, mai ales, avem curajul de a renunţa la orice încercare de a o înfrânge, de a lupta cu ea?! În lupta ta cu tine însuţi nu există învingător sau învins, pentru că latura noastră întunecată se naşte tocmai din această idee de conflict.

Când ai atins pacea interioară, puterea umbrei scade, eşti TU însuţi, întreg, complet. Străinul din noi… umbra… de fapt ce vor aceste cuvinte să definească?! Într-un mod simplist, acea persoană care nu ai vrea să fii… cu care nu vrei să fii identificată sau asociată… ceea ce criticăm sau ne deranjează la ceilalţi, tocmai pentru că este parte din noi, ne irită şi refuzăm să o acceptăm… şi asta indiferent că este umbra eroului sau a raufăcatorului… Da, am spus bine, şi umbra „eroului”… pentru că de multe ori preferăm anonimatul şi orice situaţie sau experienţă ce ne scoate din mulţimea în care ne-am „camuflat” ne deranjează, chiar dacă este pozitivă şi utilă celor din jurul nostru… Fără umbra însă, fără această stare în care trebuie să ne transpunem pentru a o accepta, cum am putea evolua?!

Încercând să manifestăm doar acele calităţi despre care credem că ne vor garanta acceptarea celor din jur, noi ne reprimăm cele mai preţioase şi mai interesante talente sau atribute, condamnându-ne astfel la o viaţă banală, în care nu facem decât să jucăm la infinit acelaşi scenariu de mult uzat. Asumarea părţilor pe care până acum le-am respins, proiectându-le în întunericul umbrei, reprezintă cea mai sigură modalitate de a ne actualiza întregul potenţial uman. Dacă ne împrietenim cu ea, umbra devine o hartă divină. Citită şi urmată corect, ea ne poate reconecta cu viaţa pe care ar trebui să o trăim, cu personalitatea pe care ar trebui să o avem şi cu contribuţia pe care ar trebui să o oferim societăţii. ” ne recomandă atât de simplu Debbie Ford.

Zilele acestea am simţit imboldul acut de a reciti o carte cumpărată în anul doi de facultate, găsită cu greu, după vreo trei săptămâni de căutări prin librării şi anticariate – Paul Brunton  „Cunoaşte-te pe tine însuţi”. Şi bine am făcut urmând acest imbold… Mi-am amintit de setea cu care citeam până la ore târzii în noapte, de modul în care încercam să explorez necunoscutul… şi am constatat cu o tristeţe vădită că, dacă atunci, chiar de îmi era uneori frică de inedit, de nou, cedam în faţa unor situaţii pe care nu le controlam şi încercam, cu o reţinere mai mare sau mai mică, lucruri despre care nu ştiam dacă vor fi pozitive în viaţa mea,  acum am devenit reticentă… mult prea reticentă chiar, aş putea spune… Iar cartea m-a pus în postura de a mă reîntâlni cu străinul din mine, cu acea latură meditativă de care m-am îndepărtat, şi, în acelaşi timp, cu omul curios şi iscoditor, pentru care era nepreţuită şi merita tot timpul din lume bucuria cunoaşterii, plăcerea de a afla lucruri noi şi cât de multe a învăţat.

Liniştindu-ne gândurile şi corpul, renunţând să mai fim prea ocupaţi cu „chestiuni personale” considerate ca fiind extreme de importante, în realitate însă mari consumatoare de timp şi negeneratoare de prea multe efecte pozitice, impunând o anumită tăcere minţii, ne putem „întâlni” cu străinul din noi, cu acea parte pe care am îndepărtat-o sau poate nu am cunoscut-o niciodată.

Dacă am scrie pe hârtie într-o zi toate gândurile ce ne trec prin minte şi le-am însuma, totalul lor ar fi personalitatea noastră. Avem însă curajul de a pune pe hârtie tot ceea ce gândim, de a fi sinceri cu noi înşine şi astfel de a ne releva adevărata personalitate?!  Avem forţa de a pune pe o coală albă întrebările ce ne ţin treji nopţile, conştienţi fiind de răspunsuri?! Cam greu… poate în acele momente de maxima sinceritate…

Îţi trebuie curaj pentru a încerca să-ţi schimbi modul de gândire, trebuie să îţi doreşti foarte mult aceasta pentru a alunga din mintea ta nu numai gândurile negre, ci toate gândurile, să renunţi la curiozitatea mentală şi setea de cunoaştere, să pui „stop” ideilor, chiar dacă nu pentru mult timp, şi totul pentru a sta la o cafea şi, de ce nu, poate la o partidă de şah TU cu TINE… Nu importă pentru cât timp, jumătate de minut, un minut… timpul petrecut cu tine însuţi te face să intri în contact cu forţa ta latentă şi să atingi pacea interioară.

Te cunoşti  pe tine limpezindu-ţi mintea – „Când voi renunţa la ceea ce sunt voi deveni ceea ce aş putea fi” – Lao Tse. Iar atunci când te cunoşti, lucruri bune ţi se vor întâmpla! Încep să se aşeze şi în plan profesional, şi în plan personal, pe făgaşul dorit.

„Ego-ul tău este îngrozit de necunoscut. Oricât de cumplit ar fi trecutul pe care îl cunoaşte, ego-ul îl preferă prezentului necunoscut. Întreaga sa energie se consumă în a încerca să facă prezentul la fel cu trecutul. El crede că aceasta creează siguranţă, dar adevărul este că nu creează decât teroare continuă, agravare constantă a rănii până ce durerea este atât de intensă, încât trebuie ca cineva să se ocupe de ea. ” Paul Ferrini, „Liniştea inimii

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: