Lumea ta, sau lumea mea?! Mai bine… Lumea ta… Lumea mea… Lumea noastră

lumi“Misterul întregului Univers şi frumuseţea sa profundă se ascund în fiecare din noi.” Marius Torok

Avem, cu toţii, momentele noastre de slăbiciune, în care ne simţim sfârşiţi, invadaţi de cotidian, captivi în inutilitatea unei existenţe anoste, obosiţi de propria viaţă, cu un profund sentiment că trăim şi ne complacem în propria minciună, într-o realitate crudă, creată şi existentă doar în propria minte.

Trăim însă într-adevăr? Sau doar supravieţuim momentului, perfecţionându-ne arta de a ne autominţi că „trăim clipa” ?  Şi cum ne trezim la viaţă din această letargie în care ne complacem de multe ori din comoditate, cum ne dăm propriul restart la „a fi şi a simţi”?! Îmi vin în minte cele spuse de  James Allen în cartea „Omul devine ceea ce gândeşte”: Omul este Minte, şi oriunde îşi duce cu el instrumentul gândirii, modelându-şi astfel realitatea dorită, El îşi făureşte o mie de bucurii, dar şi o mie de lucruri rele. El gândeşte în taină, dar gândurile sale se îndeplinesc: mediul exterior nu este decât oglinda în care se priveşte.

Un rol extrem de important în această trezire îl are subconştientul nostru, care cunoaşte răspunsuri la multe dintre problemele şi întrebările vieţii, reacţionând direct sub forma emoţiilor, resimţite la o intensitate foarte mare, sau prin crearea contextului pentru a se întâmpla anumite situaţii. A te gândi la lucruri pozitive, la rezultate pozitive, chiar dacă în jur aproape toate merg rău, nu este nici pe departe un semn de idealism, mi se pare cel mai simplu şi direct mod de a-i transmite subconştientului meu că aşteptările mele sunt favorabile, că sunt convinsă de direcţia bună în care vor evolua lucrurile.

Gândurile bune dau rezultate pozitive, îar cele negative, rezultate negative, firesc, nu?! Pentru că noi suntem Creatorii, stăpânii gândurilor noastre, iar caracterul nostru, drumul pe care alegem să-l urmăm în viaţă, noi le construim. Suntem influenţaţi, da, într-adevăr, se mai întâmplă şi aşa, este ceva firesc şi în legea firii, lumile noastre interacţionează, uneori aducem în existenţa zilnică lucruri extraordinare, alteori ne încărcăm puţin sau puţin mai mult cu negativitate din această interacţiune, însă de noi depinde  alegerea şi cât permitem să ne afecteze.

Crezi că îi pasă într-adevăr cuiva din toată acea „masă” de oameni pe care îi consideri rude, prieteni, amici, cunoştinţe, de ceea ce se întâmplă cu tine, în mintea sau în sufletul tău, urmare a unor evenimente (pozitive sau negative, nu are importanţă)?! Lăsând familia deoparte, adică acei oameni care îţi sunt şi vor fi întotdeauna aproape, necondiţionat, şi cei câţiva prieteni de suflet… Gândeşte-te bine înainte de a încerca să răspunzi… fiecare dintre noi îşi are propriile conflicte interioare, propriile bătălii ce se dau pe câmpuri invizibile ochiului uman, fiecare îşi are „lumea lui”… Iar la problemele tale, la durerile sau suferinţele tale, cei din jur funcţionează de suficiente ori aidoma roboţilor, cu gesturi de multe ori mecanice, automate,  oferindu-ţi încurajări sau vorbe frumoase pe care fiecare fibră din tine le percepe ca fiind de complezenţă, rostite doar pentru că trebuie spuse, pentru că aşa este frumos, politicos, aşa am fost educaţi, să spunem şi lucruri pe care uneori nu le simţim, din obligativitate. Ei trăiesc în lumea lor, tu într-a ta,iar centrul universului lor este diferit de centrul universului tau.

Barbu Ştefănescu-Delavrancea spunea atât de frumos Câţi oameni, atâtea tipuri, atâtea lumi, atâtea probleme. Şi dacă e ceva care aseamănă pe oameni între ei, e tocmai ceea ce-i aseamănă cu tot restul animalelor: a mânca, a dormi, a umbla, a se înmulţi…

În lumea noastră, a locuitorilor planetei numită Pământ, există acum, în momentul în care scriu acest articol, 7,362,921,000 persoane ( potrivit http://www.worldometers.info/ , un site ce afişează astfel de statistici în timp real), deci tot atâtea lumi 🙂 Oare de ce în loc să înţelegem lumile celor din jurul nostru, să intrăm în ele păşind uşor şi admirând fiecare ungher, încercând să-i vedem unicitatea şi partea frumoasă, ceea ce am putea învăţa şi adăuga existenţei noastre pentru a o colora în nuanţe cât mai vii, tendinţa noastră este de critica traiul celorlalţi, de a-i analiza prin prisma lumii noastre irefutabil de „frumoase” şi de a încerca să- schimbăm pe ei după propriile percepţii?!

Este atât de greşit să crezi că altcineva, din afară,  îţi poate schimba viaţa, spunându-ţi ce şi cum să faci, că doar prin simplul fapt de a păşi în lumea altuia, automat şi instantaneu vei aduce frumuseţe şi culoare în lumea ta… Totul depinde de tine, de percepţiile tale, recadrarea universului tau este şi depinde tine, iar lumea ta poate deveni cea mai frumoasă dintre lumi, doar trebuie să îţi doreşti suficient de intens aceasta… Nimeni din afară, cu rezultate în domeniul în care îţi doreşti cu ardoare să ai şi tu, nu îţi poate spune „construieşte-ţi universul la fel cum mi-am creat eu lumea şi vei avea acelaşi rezultat! „. Absolut nimeni nu îţi poate garanta că, urmând aceiaşi paşi parcurşi de altcineva, poţi avea aceleaşi rezultate în mediul tău.

Lumea ta… lumea ta e toată roz… lumea mea e cu buline verzi, şi fiecare dintre ele e propria noastră carte despre viaţă… Vise, speranţe, sentimente, amintiri… cărămizi ce ne construiesc lumile…  Simţi captivitatea? Renunţă la câteva cărămizi din zidul ce se află în faţa ta şi transformă-l într-o fereastră pentru a admira soarele… TU alegi la ce renunţi, nu permite nimănui să facă această alegere în locul tău!

Asumă-ţi puterea de a le arăta tuturor cât de frumoasă  e lumea TA! Caută, găseşte sau construieşte punţi de legătură cu lumile celor dragi tie. Schimbările de care ai nevoie pentru a evolua încep cu TINE, în „lumea ta”, iar TU eşti singura persoană care le poate face. Nimeni nu altcineva poate dărâma zidurile pe care tu le-ai ridicat sau clădi poduri de legătură cu ceilalţi… e lumea ta, iar tu eşti Creatorul ei!  Dacă ar fi să citez în acest sens pe cineva, cel mai potrivit ar fi Don Miguel Ruiz Jr. „Nimeni altcineva nu va şti vreodată cum e să trăieşti viaţa din unghiul tău de vedere… Tu eşti singurul care ştie cât de minunat este gustul unei mâncări care-ţi place, al sărutului şi îmbrăţişării unui om, al simplului fapt de a fi viu… Acesta este Visul tău Individual. Poţi să-l faci asemenea celui mai frumos paradis sau asemenea celui mai perfect coşmar; totul are la bază ceea ce crezi tu, ceea ce gândeşti, ceea ce ştii, ceea ce eşti.”

 Interacţiunile tale cu celelalte lumi ar trebui să fie resurse noi pentru a evolua, pentru a deveni o nouă versiune a ta, mai bună, o rază de lumină pentru cei din jur. Citându-l pe Lucian Blaga „De câte ori o putere nouă ţâşneşte în noi, ni se tulbură sufletul ca apa unei fântâni în care s-a desfundat un izvor nou.”

Hei, tu, cel care citeşti aceste rânduri ! Lumea ta cum este? Ce zici, creem o punte de legătură între lumile noastre?!

 ”Ascultă-ți întotdeauna sentimentele, nu e nevoie să te uiți în jur. Uitându-te la oamenii din jur nu poți să îți dai seama exact ce se întâmplă cu ei, pentru că fețele lor nu reflectă realitatea, la fel cum nici fața ta nu reflectă ceea ce simți în realitate. Înfățișarea lor exterioară nu e interiorul lor, tot așa cum înfățișarea ta exterioară nu e interiorul tău.

În asta constă ipocrizia societății – să nu îți arăți interiorul, să nu îți arăți adevărata față. Să ți-o ascunzi. Să o arăți cuiva foarte intim, și care te va înțelege. Dar cine este intim? Nici chiar îndrăgostiții nu își arată unul altuia adevărata față. Căci, cine știe, acum se iubesc, dar s-ar putea ca în clipa următoare să nu se mai iubească. Așa că fiecare se închide în el, devine o insulă.

Nu te uita la alții, uită-te la tine. Și, cu orice risc, lasă să iasă la suprafață ce e în tine. Nu există risc mai mare ca reprimarea. Dacă îți reprimi sentimentele, îți vei pierde toată pofta de viață, tot entuziasmul. Îți vei pierde toată viața, dacă vei continua să-ți reprimi emoțiile. Reprimarea e toxică, îți otrăvește ființa.

Ascultă-ți inima și, indiferent ce e acolo, scoate la suprafață. În scurtă vreme îți va fi foarte ușor să o faci, vei deveni priceput, și îți va plăcea. Și, odată ce știi cum e să fii autentic, n-ai să mai vrei niciodată să fii fals, pentru că autenticitatea e foarte frumoasă. Continui să decizi să fii fals pentru că n-ai simțit niciodată gustul realului. Realul a fost reprimat încă din copilărie, ai fost învățat să-l reprimi chiar înainte de a ști ce e, și ai continuat să-l reprimi inconștient, mecanic.

Fii conform cu tine însuți – altă posibilitate nu există. Trebuie să fii responsabil față de ființa ta. Ești răspunzător de ființa ta, și Dumnezeu nu o să te întrebe de ce nu ești altcineva.

Problema e cum să fii tu însuți. Și, dacă poți s-o rezolvi, toate celelalte probleme nu mai contează. Atunci viața e un mister frumos care trebuie trăit, nu o problemă de rezolvat.” (Osho, ”Intimitatea – Încrederea în sine și în celălalt”)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: