Dezamăgirea îşi are rolul ei benefic (1)

DezamagireaDezamăgim şi suntem dezamăgiţi, suntem victime şi în acelaşi timp agresori! Iar uneori suntem proprii noştri torţionari! Da, cu toţii ne dorim să nu ajungem în situaţia de a fi dezamăgiţi şi cu siguranţă nu ne dorim să dezamăgim la rândul nostru, pentru că nu este un sentiment tocmai placut! Şi totuşi se întâmplă, iar fiecare dintre noi a fost măcar o dată într-una din aceste posturi.

În universul limitat de propria gândire vrem să urcăm victorioşi pe vârful Everestului, însă e suficient să ne împiedicăm de o pietricică şi, uneori, când contextual nu ne e prielnic, o transformăm într-un bolovan, într-o scuză pentru a ne opri din drum.

Am dezamăgit, sunt convinsă de acest lucru, chiar dacă nu mi s-a spus! Şi am fost la rândul meu dezamăgită, dintr-un motiv sau altul. Cum reactionezi însă? Cum faci faţă şi cum treci peste ? Cum te faci înţeles şi cum îţi mai percepi propriile gânduri, amalgamul de stări ce te cuprinde în acele momente?! Senzaţia pe care o simţi în stomac, acel gust amar inconfundabil şi sentiment unic al trădării unui pact mai mult sau mai putin cunoscut, o percepi în două planuri: afectiv şi rational. Iar reacţiile negative pe care le ai poate instantaneu, forma ta instinctivă de autoapărare, opresc şi uneori distrug orice intenţie bună.

În cuplu, în relaţiile cu ceilalţi, în plan profesional, dezamăgirea e şi rămâne dezamăgire, oricare ar fi motivul pentru care am resimţit-o. Nu trebuie însă să lăsăm lucrurile la voia întâmplării… pe un teren lăsat de izbelişte nu vor creşte altceva decât buruieni, iar dacă nu investim nimic, cum putem avea aşteptări?! E uşor să ceri, să spui  unui om că nu se ridică la nivelul aşteptărilor, al standardelor şi dorinţelor tale! Să reproşezi este cel mai simplu lucru, cea mai bună armă de apărare este, în fond, atacul. Şi totuşi… cea mai buna variantă / alegere pentru noi este să îi acceptăm pe ceilalţi aşa cum sunt, să le respectăm alegerile, chiar dacă nu suntem de acord cu ele.

Nu există o dezamăgire mare sau o dezamăgire mică, ceea ce eu am perceput ca fiind grav, „un capăt de ţară ” de exemplu, pentru tine poate fi nesemnificativ, fiecare poate interpreta un lucru sau altul în felul său! Timpul de care am nevoie pentru recuperare, timpul pentru a-mi reveni EU este cel care stabileşte categoria (dezamagire mare – mica) şi chiar încadrarea în această categorie.

Însă eu personal am ajuns la o concluzie: trebuie să privesc dezamagirea ca pe un aspect pozitiv, un mod sănătos de a învăţa lecţii de viaţă şi de a selecta oamenii pe care îi doresc cu adevărat în viaţa mea. Analizând momentele în care am făcut schimbări majore şi am reacţionat, DA, au fost urmare a unor dezamăgiri. Mari sau mici… mai are oare importanţă?! Alternativa era depresia (e drept că uneori am cochetat şi cu ea) 🙂

Individualist / ă. Egoist / ă. Orgolios / Orgolioasă. Posesiv / ă. Te recunoşti în aceste cuvinte? Sau încă te minţi? Sunt parte din tine, din fiinţa ta! Acceptă-le, acceptă-ţi umbra, partea ta întunecată, pentru că te întregeşte şi te completează ca OM! Ai nevoie! Sunt importante atunci când simţi că viaţa ta merge în direcţia greşită.

Punct şi de la capăt! Cu zambetul pe buze. E imposibil să fii trist / ă în timp ce râzi, nu-i asa? zambet

– Va urma –

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: